Abia acum am realizat că postul de jos e primul pe luna mai!
jai ho!
my place – oinc,oinc
Teze peste teze, teste… viaţa de licean la superlativ, încerc să rezolv o temă kilometrică la română, gândesc pozitiv îmi zic în minte “o voi termina”, “o voi termina!”, poate mâine…
Azi mi-am văzut bunicul după două luni, în metrou spre bunelu, doi bătrânei stăteau pe scaun şi priveau în gol ţinându-se de mână, nu erau cu mult mai în vârstă decât bunicii mei, a fost un moment înduioşător pentru mine, când am ajuns la bunicu l-am strâns tare în braţe.
…toată vacanţa, în afară de citit o scenetă a maestrului Goldoni şi terminat o carte mai veche nu am făcut mai nimic, dar hei! asta e şi ideea… să lenevesc acum cât pot doar se apropie vremea tezelor şi tocitul nervilor, iar pe la sfârşit “milogitul” de profa de sport să-ţi încheie nota deşi “tu” nu ai mai fost pe la ora ei de la începutul semestrului, hmm…brusc simt nevoia de o nouă vacanţă!
Azi începe şcoala, mai am şi prima oră română…
Hai un Happy Easter de la mine, sărbătoriţi cu familia, cu prietenii, ciocniţi ouăle şi mâncaţi până chemaţi salvarea.
(o altă sărbătoare devenită comercială)
Îmi cântă Precious de la Depece Mode în difuzoare, încet încep să mă obișnuiesc cu vista, după nenumăratele update-uri și mici, mari probleme cu drivere încep și mă bucur de noile gadget-uri, mă plictisisem de xp, vroiam ceva nou, o să mă folosesc de vista până apare următorul windows. Desigur am făcut și un compromis cam mare, sony a lucrat decât în fugă la drivere (pentru vista) și nu pot să-mi micșorez lumina când sunt pe baterie, abțipildul de pe pc scrie scrie clar “designed for xp” dar dacă eu vreau vista, îndur și minusul ăsta, când merg în vreo cafenea trbuie mai întâi să întreb dacă au priza lângă masă, altfel nu intru (nu de alta dar bateria mea mă ține 20 de minute cu vista).
c’est la vie!
Am primit o leapşa de la nipples, sorry ştiu că ai trimis-o de mult dar abia acum am timp de ea.
Sunt: Într-o cafenea beau ceai verde (asta în momentul acesta), că sunt obsedat de ceaiurii asta e alta.
Aş vrea: Două lucrurii, să nu fi pus aşa de multă miere în ceai (e prea dulce), iar al doilea să nu fi ales cafeneaua asta!
Păstrez: Amintirile.
Mi-aş fi dorit: Să fie lângă mine!
Nu îmi place: Ce văd, e mult prea trist, doi se ceartă lângă mine…
Aud: Nu ştiu cum se numeşte… muzică de cafenea.
Îmi pare rău: Cum s-a încheiat luni seara.
Îmi plac: Momentele de linişte, ploaia de vară care mi-se prelinge pe faţă.
Nu sunt: Profitor.
Dansez: Nu am cum (în momentul acesta), doar dacă datul din picior pe ritmul muzici se pune.
Niciodată: Nu spun “NU” .
Des: Sunt copilăros.
Plâng: La un film, doar dacă e un subiect mai sensibil… sau chestii de genul.
Nu sunt întodeauna: Un bun conversationalist.
Nu îmi place de mine: Când sunt nervos.
Sunt confuz: Când sunt întrebat.
Am nevoie: De cineva lângă mine right now!
Ar trebui: Să nu mai chiulesc.